Soarele își inversează polii magnetici. Cum este resimțit fenomenul pe Pământ

Soarele își inversează polii magnetici. Cum este resimțit fenomenul pe Pământ
Publicat: 14/11/2013, 13:57
Actualizat: 29/07/2014, 20:58

Un fenomen astronomic ce apare o dată la 11 ani se petrece chiar în aceste zile, la 150 de milioane de kilometri distanță de Pământ. Este vorba despre inversarea polilor magnetici ai Soarelui, fapt care, deși nu reprezintă un pericol pentru Terra, poate influența activitatea umană.

Astfel, în perioada următoare, funcționarea sateliților și a rețelelor de tele-comunicații ar putea fi întreruptă pentru scurt timp, spun specialiștii. Acest lucru se întâmplă întrucât inversarea polilor provoacă o creștere a nivelului de turbulențe și a numărului de pete pe soare, care generează efecții de masp coronară, scrie The Examiner.

Așadar, semnalul telefoanelor mobile sau porturilor radio ar putea fi mai slab, conexiunile GPS este posibil să se întrerupă, dacă sateliții nu vor reuși să atenueze nivelul interferențelor.

Chiar dacă nu știu exact în câte zile se va încheia întreg procesul, oamenii de știință spun că după data de 7 decembrie efectele vor putea fi vizibile.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×